Se apropie sezonul rece, motiv pentru care trebuie să ne pregătim treptat hainele de iarnă sau să ne achiziționăm unele noi.
Comparativ cu sezoanele toamnă-iarnă din anii trecuți, haina de blană naturală rămâne, inclusiv în acest sezon, unul dintre cele mai iubite obiecte vestimentare în rândul doamnelor și domnișoarelor deoarece este: călduroasă, confortabilă și elegantă în același timp.
Istoria hainelor de blană
Hainele de blană naturală există și sunt purtate încă din vremuri străvechi, servind, de-a lungul timpului, mai multor scopuri și având mai multe conotații. De la a ține de cald până la a arăta statutul social, hainele de blană erau prezente pretutindeni și la mare căutare.
Haina de blană a luat naștere din necesitatea de a avea corpul acoperit și protejat de frig și de intemperii. Ulterior, vânătorii considerau că purtarea hainelor de blană creează o legătură specială cu animalul din blana căruia a fost confecționată haina.
Câteva secole mai târziu, haina de blană era purtată pentru a arăta statutul social și situația materială. Regii si nobilii obișnuiau să poarte la evenimente și ceremonii cele mai frumoase haine de blană, cum ar fi cele de hermină, nurcă sau chinchilla. Când bărbații cu un statut social mediu au început să acumuleze bani pentru a putea să achiziționeze haine de blană soțiilor, cei din clasa superioară au cerut aplicarea unor legi speciale. Prin intermediul legilor se interzicea oamenilor simpli să cumpere cele mai bune blănuri, fiindu-le permise doar haine din blana mai comuna ca blană de vulpe si raton.
Semnificația actuală a hainelor de blană
În zilele noastre, acest obiect vestimentar nu mai este purtat pentru a arăta puterea financiară a persoanei care o poartă. Inspirată din moda internaționala dar si pentru practicalitate, haina de blană scurtă, midi sau lungă, a devenit un must-have pentru sezonul rece, fiind un simbol pentru femeia elegantă, puternică, modernă și independentă.
In deceniile trecute, haina de blană era purtată mai ales la ocazii și evenimente speciale. În prezent, și-a găsit locul și în ținutele casual, ținutele de mers la birou, la cumpărături sau la restaurant putand fi purtata peste un jeans sau o tinuta foarte sport.
Indiferent de momentul în care este purtată, haina de blană s-a dovedit a fi cea mai vizibilă piesă de îmbrăcăminte din garderobă, care scoate orice femeie din anonimat și îi oferă unicitate într-o lume caracterizată de o mulțime de opțiuni vestimentare.
Cum se curăță hainele de blană naturală?
Procesul de curățare pentru o haină de blană naturală este ceva mai complicat și poate necesita mai multe etape sau metode.
Mediul înconjurător este caracterizat de factori dăunători precum praful, poluarea și mirosurile neplăcute. Din acest motiv haina de blană este foarte sensibilă la aceste elemente care pot duce la degradarea ei. De reținut este faptul că o haină din blană naturală necesită atenție pe parcursul sezonului rece când este purtata..
Ce facem în cazul în care pătăm haina de blană sau ne prinde ploaia și se umezește considerabil? Descoperă, în rândurile următoare, o serie de sfaturi utile despre cum să îți îngrijești haina de blană și să o păstrezi în stare impecabilă, pentru mult timp.
- După fiecare purtare, depozitează haina pe un umeraș căptușit sau cu capete rotunde, într-un loc aerisit și încăpător. NU lăsa haina atârnată de gaică, în cuier!
- În cazul în care te prinde ploaia, așază haina de blană, rapid, într-un spațiu lipsit de umiditate, în care se poate usca treptat. Evită să o așezi lângă un calorifer sau alte surse de căldură deoarece există riscul să se turtească și să înceapă să își piardă firele. După uscare, haina se netezește ușor cu mâna pentru a reveni la forma inițială. Nu utiliza pieptenele și nici peria.
- Dacă murdărești haina de noroi, respectiv alte pete, acestea se pot scoate cu o lavetă sau cu o cârpă înmuiată în apă caldă, Dacă pata persistă, poți folosi o felie mai groasă de cartof crud. Atenție, însă: cârpa sau laveta trebuie să fie întotdeauna albe și nu colorate!
- Petele mai vechi, care au trecut neobservate, se pot scoate cu praf de amidon. Presară praful peste pată și lasă-l să acționeze timp de 15 minute. Curăța, apoi, cu un burete.
- Dacă petele de pe haina de blană sunt de cafea sau de ceai, acestea se curăță doar cu apă rece.
- Pentru degresarea hainei de blană, folosește tărâțe proaspete de grâu.
- Dacă haina de blană este albă, petele se curăță cu talc, mălai sau făină, încălzite puțin în prealabil. Lasă câteva minute să acționeze, apoi îndepărtează praful și scutură haina bine, de mai multe ori.
- Nu pulveriza parfum pe haina de blană deoarece alcoolul va ajunge în profunzime și, în timp, va emana mirosuri neplăcute. Pentru îndepărtarea mirosurilor, se recomandă aerisirea hainei de blană, pe un umeraș, în balcon. Este important să o ferești de acțiunea razelor de soare. Mare atenție și când folosiți fondul de ten. Odată ajuns pe haină, acesta este foarte greu de curățat, motiv pentru care este indicat să porți o eșarfă la gât, ori de câte ori îmbrăcați haina de blană.
- În cazul petelor dificile, poți apela la un serviciu SPA pe care marcile serioase de blanuri le ofera clientelor.
Aspecte de luat în considerare la achiziția hainelor din blană naturală
În ceea ce privește tipologia hainelor de blană, ține cont de câteva criterii atunci când îți cumperi și când porți o asemenea piesă vestimentară.
- Haina de vizon este cea mai rezistentă haină de blană, nu se tocește ușor și nici nu se strică dacă se umezește. Cu firul scurt si lucios este extrem de rezistenta chiar daca sta presata. Deasemenea firele din zona mansetelor, cusaturiloa sau a gulerului raman intacte chiar dupa multi ani.
- Haina din blană de vulpe datorita firului lung și se poate turti dacă este păstrată necorespunzător sau daca sta presata in timpul sofatului. În schimb, nu este atât de sensibilă la contactul cu apa, iar petele ușoare se curăță fără probleme cu pudră de talc.
- Haina de iepure este cea mai problematică când vine vorba de factorii de mediu. Aceasta nu este rezistentă la contactul cu apa și umezeala, în general.
- Haina din blana de astrahan este rezistentă la tocire, însă nu și la contactul cu apa.
Concluzii
Acestea sunt doar câteva sfaturi care să te ajute să-ți cureți hainele de blană naturală, acasă. O data la 2 ani haina de blana necesită însă o curățare mai profundă si este recomandat să o duci la o curățătorie specializată pe această nișă. O haină de blană curățată și îngrijită corespunzător va rezista până la 30 de ani, fără a avea nevoie de reparații majore.
Între timp, îți poți pregăti garderoba de iarnă alegând haina de blană naturală preferată din noua colecție Paisi.



You must be logged in to post a comment.
click here to log in