Cum accesorizăm o rochie cocktail pentru o cină specială în această primăvară?

Cum accesorizăm o rochie cocktail pentru o cină specială în această primăvară?

09.04.2021 09:09

Rochia de cocktail reprezintă o piesă vestimentară importantă, ce nu trebuie să lipsească din garderoba unei doamne.

Rochia în sine este o piesă statement ce trebuie să îți reflecte personalitatea și totodată stilul de îmbrăcăminte. Indiferent de evenimentul la care participi, este important ca ceea ce porți să te reprezinte și să îți pună în valoare toate atuurile pe care le deții.

Pentru un efect de impact, este esențial să acorzi atenție asupra accesoriilor, deoarece în cele mai multe cazuri, ele scot ținuta din anonimat.

Moda în 2021

trenduri fashion 2021

Industria modei ne-a surprins într-un mod plăcut în anul 2021, revenind puternic cu trenduri îndrăznețe și curajoase. Fiind un an cu numeroase schimbări, tendințele în acest an s-au îndreptat spre ținute în culori vii, cu accente clare pe elemente funcționalemoderne și elegante. Creativitatea a jucat un rol important în acest an. Casele de modă și-au prezentat colecțiile uimitoare într-o manieră originală. 

Tendințele în materie de accesorii din anul 2021 vizează:

  • culorile îndrăznețe (verde oliv, galben, albastru, gri metalizat);
  • bijuteriile masive cu un design abstract;
  • elemente vintage, dar glamour;
  • pietre prețioase (diamante, rubine, perle etc.).

În 2021, se pune accent pe spiritul etnic, îmbrățișând mai multe stiluri vestimentare bazate pe eleganță și delicatețe.

În rândurile următoare vei regăsi cele mai potrivite accesorii pentru a completa o ținută de seară elegantă și în trendurile anului 2021.

Colierele supradimensionate - un must-have al anului 2021

coliere mari la rochia cocktail

În funcție de stilul rochiei alese poți aborda mai multe tipuri de accesorii. Însă, recomandarea designerilor este să alegi un singur accesoriu de impact. 

Spre exemplu, dacă optezi pentru o rochie cu un croi deosebit și un decolteu adânc, este indicat să alegi un colier supradimensionat cu pietre prețioase sau cu detalii metalice.

Îmbrățișând elegant linia gâtului, colierul va evidenția mult mai mult delicatețea și feminitatea ținutei alese. Designul colierului este versatil, mai exact poți alege coliere cu forme neregularegeometrice, cu pietre prețioase sau chiar din lemn.

Această asociere dintre o rochie de seară și un colier supradimensionat, va adăuga o notă de personalitate și minimalism întregului outfit.

Mănuși lungi

manusi lungi din satin sau catifea

Una dintre tendințele din acest an în materie de accesorii destinate unei rochii de seară este reprezentată de mănușile lungi. Marii designeri specifică faptul că acest accesoriu conferă un plus de strălucireeleganță și lux

Dacă optezi pentru o rochie de seară simplă dar cu un croi deosebit, poți miza pe mănuși din satin sau catifea, lungi în culori puternice sau nonculori.

Cercei supradimensionați de tip candelabru

cercei supradimensionati

Trendurile din anul 2021 în materie de cercei vizează formele voluminoase și nonconformiste. Formele geometrice și tip candelabru se încadrează în tiparul cerceilor de lux din acest sezon. 

Chiar dacă stilul rochiei de seară este tip minimalist, o poți scoate din anonimat optând pentru cercei lungi, din pietre prețioase. Designerii de bijuterii s-au axat anul acesta pe diamante, smaralde și rubine.

De asemenea, poți alege și cercei cu o formă asimetrică, în culori vii. Indiferent de opțiune, te vei încadra în tendințele anului și cu siguranță vei fi în centrul atenției.

Inele masive

inele masive

În sezonul primăvară-vară al anului 2021, designerii au prezentat piese supradimensionate, ce se fac remarcate prin designul vintage, dar în același timp glamour și cu detalii moderne.

Inelele care se poartă anul acesta prezintă o notă minimalistă, ce se încadrează în orice stil vestimentar. Au revenit spectaculos bijuteriile din aur galben și cu pietre prețioase.

Spre exemplu, dacă alegi să porți o rochie neagră, de tip little black dress din catifea, accesoriile potrivite sunt sandalele prețioase și/sau inelele din aur, cu detalii vintage.

De asemenea, în tendințe se regăsesc și inelele cu un design abstract și subțiri. Acestea conferă un aer romantic, dar în același timp modern și rafinat.

Haine de blană

haina de blana

Pentru primăvară, designerii propun, în acest an, blănuri sau haine în combinatie cu blănuri, în culori puternice. Fiind un simbol al rafinamentului și al eleganței, haina de blană reprezintă o piesă statement care nu își va pierde din valoare niciodată. 

Fie că optezi pentru o rochie furou, sau rochie din mătase sau dantelă, o poți accesoriza cu stil cu o haină lungă, midi sau scurtă cu guler sau mansete din blana. O piesă statement cu blană naturală este accesoriul suprem ce completează orice ținută.

O rochie de seară lungă în asociere cu o capa de blană prețioasă va fi combinația perfectă în sezonul de primăvară. În privința culorilor, o haină de blană albă sau bej îți permite să diversifici purtarea unor rochii de cocktail în tonuri închise. Aceasta îți poate oferi un plus de strălucire, dacă o asociezi cu nuanțe de roz pudrat, nud sau maro deschis. Dacă alegi un look îndrăzneț, mizează pe culorile următoare: verde închis, gri metalizat, roșu burgundy.

Încălțămintea cu toc kitten heels

kitten heels

Încălțămintea cu toc kitten heels a revenit în tendințele acestui an, fiind promovată de foarte multe case de modă celebre. Pantofii cu toc kitten heels se remarcă prin tocul mic și subțire, similari cu cei stiletto. 

Aceste încălțări reprezintă combinația perfectă între confort și eleganță. Dacă optezi pentru o rochie din material fin, vaporoasă, accesoriul perfect îl reprezintă sandalele/pantofii cu toc kitten heels. 

Se găsesc numeroase modele în culori puternice sau accesorizate cu pietre prețioase sau elemente metalice. Indiferent de modelul ales, vei oferi o notă în plus de eleganță, bun gust și rafinament în combinație cu rochia aleasă.

Concluzii

În materie de îmbrăcăminte și accesorii, designerii propun ținute statement, îndrăznețe, care reușesc să evidențieze personalitatea și stilul vestimentar personal. Crearea unui look autentic este obiectivul din acest an și, din acest motiv, se încearcă construirea unei ținute inspiraționale cu piese funcționale, dar cu accente feminine și elegante.

Bijuteriile în tendințele acestui an sunt colierele supradimensionate, inelele masive din aur și cerceii candelabru. Aceste piese statement se remarcă prin aerul vintage, stil anii ‘70-’80, dar cu accente contemporane, ușor minimaliste.

De asemenea, în centrul atenției se află și jachetele sau capele cu blană, un accesoriu suprem pentru ținutele de seară. Indiferent de culoare și stil abordat, haina cu un touch de blană este piesa de rezistență pentru un look excepțional la orice eveniment.

Postat în Blană Accesorii Îmbrăcăminte Bijuterii De:
Shop Manager
Comentarii

You must be logged in to post a comment.

click here to log in

Acest site web utilizează Cookie-uri

Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de social media și pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, împărtășim informații despre utilizarea site-ului nostru cu partenerii noștri de socializare, publicitate și analiză, care îl pot combina cu alte informații pe care le-ați furnizat-o sau pe care le-au colectat din utilizarea serviciilor lor. Sunteți de acord cu cookie-urile noastre dacă continuați să utilizați site-ul nostru web.

Mai multe detalii